Continutul Principal

Mihaela Huncă: „Solicit de urgenţă Guvernului decontarea navetei elevilor!”

Data: 12 mai 2021

„Odată cu revenirea fizică la şcoală a elevilor, aceştia s-au lovit de o problemă care ar fi trebuit rezolvată de câteva luni de zile, dar pe care guvernanţii au neglijat-o. Aşa se face că elevii care fac navetă zilnică, în special liceenii care merg la cursuri în altă localitate decât cea de domiciliu, au aflat că sunt puşi să scoată bani din buzunare pentru a plăti transportul tur-retur operat de firmele licenţiate pentru transport, deşi există o lege care-i scuteşte de acest lucru.

„Gratuitatea transportului pentru elevi este deocamdată doar pe hârtie. Oficialii din Guvern se bat cu pumnul în piept şi spun că toţi elevii beneficiază de gratuitatea integrală a transportului, însă cei care fac naveta sunt, deocamdată, puşi în dificultate. Neacordarea acestui mic sprijin promis de statul român elevilor navetişti poate duce la perpetuarea unui fenomen foarte grav, şi anume abandonul şcolar. Creşterea ratei acestuia poate fi corelată şi cu neacordarea gratuităţii, deoarece există elevi al căror buget familial nu poate acoperi aceste costuri. Gândiţi-vă că judeţul Botoşani este unul dintre cele mai sărace din ţară şi că aproximativ 7300 de elevi sunt navetişti! M-am confruntat şi eu la ore cu elevi care pur şi simplu nu au bani de transport pentru a veni la şcoală.Pentru majoritatea elevilor decontarea navetei face aşadar, diferenţa între a putea merge sau nu la şcoală. Solicit de urgenţă deblocarea situaţiei şi decontarea navetei tuturor elevilor şi aşa greu încercaţi până acum de învăţământul online”, a declarat Mihaela Huncă – coordonator al Departamentului Educaţie al PRO România.

Sursa: agerpres.ro

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.
Comentariul va fi reținut pentru moderare.

Câmpul este obligatoriu.
Câmpul este obligatoriu.
Adresa de e-mail este incorectă.

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.

ABONEAZĂ-TE LA NOUTĂȚILE PRO ROMÂNIA

Prețuim și respectăm datele cu caracter personal. Pentru mai multe informații, citește Politica de confidențialitate.